Instructori auto Iasi
Viata dumneavoastra de automobilist incepe prin instruirea teoretica si practica, asigurata de instructorul de conducere auto si de profesorul de legislatie rutiera.
Pentru a deveni un bun conducator auto, trebuie sa dobanditi o seama de cunostinte teoretice, precum si capacitatile necesare pentru a sti ce sa faceti cand conduceti un autovehicul. Instructorul de conducere auto si profesorul de legislatie rutiera vor asigura in permanenta legatura dintre teorie si practica, avand in vedere ca informatiile teoretice va sunt indispensabile pentru dobandirea capacitatilor practice, iar instruirea practica asigura aprofundarea cunostintelor teoretice.
Instructorul auto este un automobilist cu experienta, atestat profesional ca formator, fiind in masura sa va ajute sa descoperiti, sa analizati si apoi sa rezolvati eventualele dificultati legate de pregatirea in conducerea autovehiculelor. De aceea, nu ezitati niciodata sa-i adresati intrebari!
Pe intreaga perioada a cursului, instructorul dv. este coordonatorul permanent al pregatirii si ghidul care va va orienta evolutia, semnalandu-va achizitiile pe care trebuie sa le realizati in
cadrul fiecarei sedinte de instruire practica. Indiferent de procedeele folosite, instructorul auto are un singur tel, acela de a forma conducatori auto capabili sa circule in deplina siguranta pe drumurile publice, indeplinind astfel dezideratul circulatiei rutiere: SIGURANTA, FLUENTA, CONFORT!
De asemenea, instructorul auto este competent sa indrume cursantul, la fiecare pas, cu informatii despre documentele necesare dosarului de examinare, de unde le poate obtine, unde trebuie depuse, la intocmirea acestuia, cu informatii despre examen si in ce consta acesta.
|